Cu 57 de voturi, Vitalie Lemne a fost numit vicepreședinte al CNPF

Vitalie Lemne este noul Vicepreședinte al Consiliului de Administrație al CNPF. Candidatura acestuia a fost anunțată ieri de către deputatul PAS, Dumitru Alaiba.

Cu votul a 57 de deputați, Vitalie Lemne a fost numit în funcția de Vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Acesta a activat peste 16 ani în sistemul financiar-bancar din Moldova.

Candidatul a punctat trei probleme de bază cu care se confruntă pieța financiară. În opinia sa, una din ele este problema structurii acționariatului companiilor de asigurări. Potrivit lui,  în acest segment CNPF trebuie să acționeze ca o bancă centrală și să vegheze strict transparența acționariatului și beneficiarului final.

Candidatura acestuia a fost prezentată opiniei publice, în cadrul unui briefing de presă de către deputatul PAS, Dumitru Alaiba.

Amintim că Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare au fost revocați în corpore, în cadrul ședinței Parlamentului din 9 septembrie curent.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture