Crimă teribilă la Ungheni! Un taximetrist a murit pe patul de spital, după ce a fost înjunghiat în piept, pentru că ar fi cerut cuplului să îi întoarcă o datorie mai veche pentru călătoriile cu taxi-ul, scrie tv8.md.
Victima, în vârstă de 45 de ani, a fost descoperită de către un coleg, în jurul orei 07:20, pe teritoriul companiei de taxi. Bărbatul încă era în viață.
Oamenii legii au reținut deja doi suspecți. Este vorba despre o femeie de 30 de ani și concubinul acesteia, de 40 de ani, care îi datorau șoferului de taxi suma de 200 de lei. Taximetristul ar fi insistat să i se achite toți banii, iar între cei trei s-a iscat un conflict. Femeia ar fi luat un cuțit și i l-ar fi înfipt bărbatului în regiunea toracică.
Atât femeia, cât și concubinul ei sunt consumatori de droguri și se află în evidențele medicului narcolog.
Poliția investighează circumstanțele producerii omorului.
Foto: tv8.md.
Comentariile sunt închise