Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Andrei: Tradiții și obiceiuri

Astăzi, 13 decembrie, îl prăznuim pe Sfântul Apostol Andrei. Este cel care a propovăduit în zona Dobrogei de azi și a reușit să câștige respectul băștinașilor de vreme ce ziua lui de celebrare a înlocuit o importantă divinitate precreștină, personificare a lupului. Astfel a ajuns să fie considerat ocrotitorul românilor.

0

Sărbătoarea de astăzi, Sfântului Andrei păstrează în sine numeroase urme precreștine, care în timp au devenit adevărate tradiții care se mai păstrează și astăzi. Oamenii s-au gândit că aceste tradiții deosebite și chiar mistice pe alocuri, merită să fie cunoscute și povestite urmaților, transmite mamaplus.md

Ce spune Biserica Ortodoxă despre tradițiile și obiceiurile de Sfântul Andrei:

În enumerările apostolilor, Andrei este menționat mereu cel între primii patru. Dacă ar fi să vorbim despre tradiția Bisericii acesta arată că, după Înălțarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, apostolii au tras la sorți şi au mers în toată lumea pentru propovăduire. În contextul dat atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorții să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciția (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea.

Sfântul Andrei a murit ca martir la data de 30 noiembrie, în Patras, Grecia, aflată sub conducerea Împăratului Nero sau a Împăratului Dioclețian (nu se cunoaște cu exactitate anul morții), fiind răstignit pe o cruce în forma literei X, aceasta fiind  cunoscută astăzi sub denumirea de „Crucea Sfântului Andrei”. La momentul actual , Capul Sfântului Andrei se află în orașul grecesc Patras, în Catedrala San Pietro, iar părți din moaștele sale au ajuns în mai multe biserici din Europa.

Dacă ar fi să ne referim la obiceiurile din această zi, biserica ortodoxă spune că sunt păgâne. Chiar și așa, unele fețe bisericești sunt de părere că trebuie să existe o anumită  limită.

Ce nu ar trebuie să faci în nici un caz în această zi:

  • Ziua de astăzi se serbează prin nelucrare ca să nu strice lupii vitele și pentru ca oamenii care pornesc la drum în această zi să nu fie atacați de lupi.
  • Mai mult decât atât în această zi oamenii nici nu rostesc cuvântul lup ca să nu se întâlnească cu el peste an.
  • În această zi nu se coase ca să nu strice gândacii recolta viitoare.
  • Un alt îndemn ar fi ca să nu se fure nimic de la câmp în această zi nu se dă nimic cu împrumut și nu se scoate nimic din casă.
  • Ziua de azi se serbează cu post negru pentru împlinirea unei dorințe cum ar fi căsătoria sau însănătoșirea.
  • Iar copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească și să sorcovească cu ele de Anul Nou.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture