Copilul din Hîncești a fost găsit mort în curtea casei

Copilul de 6 ani din Hîncești, dat dispărut de două zile, a fost găsit mort în curtea casei. Anunțul a fost făcut de primarul de Hîncești, Alexandru Botnari. Potrivit informațiilor preliminare, micuțul ar fi fost găsit în toaletă.

„Din păcate, copilul este găsit, dar nu viu. Asta e tot”, a spus Alexandru Botnari, primarul orașului Hâncești.

Accesul este restricționat în zona casei familiei copilului decedat. Zeci de polițiști și criminaliști fac cercetări la fața locului.

Menționăm că băiatul a fost căutat mai mult de 42 de ore.

Amintim că băiatul de şase ani a dispărut de acasă marţi, 26 mai, în jurul orei 12:00. Părinţii micuţului nu erau acasă, iar el se afla împreună cu alţi doi fraţi de 12 şi 14 ani, care nu ar fi observat când acesta a ieşit din ogradă.

Sursa: publika.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture