Consumatori de droguri reţinuţi de un echipaj BPRO al Direcției de Poliție
Potrivit rezultatelor expertizei aceștia vor fi atrași la răspundere conform legislației în vigoare.
În cadrul patrulărilor demarate de echipajele mobile al Batalionului Patrulare și Reacţionare Operativă al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, în raza sectorului Râșcani, poliția a observat o femeie de 37 de ani și un bărbat de 38 de ani care au manifestat un comportament suspect în timpul patrulei. Nimerind în vizorul poliției aceștia și-a schimbat brusc direcția, se arată într-un comunicat emis de Direcția de Poliție mun. Chișinău.
Ambii au fost opriți de poliție și li s-a spus să se legitimeze. Polițiștii le-au verificat legitimația și au aflat că transportau substanțe interzise. Femeia și bărbatul au fost duși la inspectorat pentru audieri și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor. În timpul audierilor, fiecare în mod voluntar a recunoscut și a predat câte un pachet care conținea o masă vegetală cu un miros specific. Pachetul a fost ridicat, sigilat și trimis la centrul de tehnică criminalistică și expertize judiciare al IGP în cadrul procesului de documentare conform legii.
Potrivit rezultatelor expertizei aceștia vor fi atrași la răspundere conform legislației în vigoare.