CNA își continuă perchezițiile la ,,Apă-Canal” Bălți, după rezultatele autidului inițiat de primărie

Fosta contabilă șefă a Regiei ,,APĂ-CANAL” Bălți și doi complici au fost reținuți de procurorii și ofițerii anticorupție în dosarul delapidărilor averii statului în valoare de 20 de milioane de lei. Cei doi  părtași fiind fondatori și administratori a două firme din Soroca, ar fi semnat contracte cu,,APĂ-CANAL” Bălți, în coparticipare cu factori de decizie ai întreprinderii. Astfel, ar fi comis spălare de bani, legalizând banii prin tranzacţii şi procurări de servicii fictive, se arată în comunicatul emis de CNA.

Probabil graba ofițerilor Centrului Național Anticorupție și procuratură s-a arătat a fi întârziată. Deja de un an, primăria de Bălți încearcă să atragă atenția CNA, cu privire la încălcările comise de fosta conducere a regiei „APĂ-CANAL“.

 În final, instituția, care luptă împotriva corupției, s-a autosesizat abia la sfârșitul lunii mai. Atunci, ofițerii anticorupție și procurorii au descins la 30 de agenți economici și 17 persoane fizice din raioanele de nord și centru ale țării.

Viceprimarul de Bălți, Igor Șeremet, a declarat acum două săptămâni că probele, care au stat la baza perchezițiilor, au fost obținute în urma controalelor audit, efectuate la inițiativa primarului Renato Usatîii. 

În rezultat, celor trei persoane, reținute le-a fost înaintată deja învinuirea, iar în privința lor urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

La sfârșitul lunii mai, Direcția Generală Teritorială Nord a CNA a operat mai multe percheziții la agenţi economici şi persoane fizice din nordul țării, într-un dosar de delapidare a circa 20 de milioane de lei de la Regia ,,APĂ-CANAL” Bălți. Perchezițiile au survenit ca urmare a unui raport al Inspecţiei financiare, în care se spunea că, în perioada 2013-2016, întreprinderea a fost prejudiciată cu aproximativ 20 de milioane de lei în urma unor tranzacţii frauduloase.

Pe acest caz au fost iniţiate două cauze penale pentru delapidare şi spălare de bani. Investigațiile continuă. 

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture