Clasamentul celor mai populare reţele de social media din lume. Care sunt acestea?
Multe companii îşi construiesc acum propriile reţele sociale interne.
Dacă ar fi vorba să ne referim la clasamentul celor mai populare rețele sociale din media din lume TikTok creşte văzând cu ochii în clasamentul dat, iar anul viitor platforma chineză va întrece toate celelalte reţele sociale, potrivit analiştilor Talkwalker, transmite descoperă.ro.
Mai mult ca atât creşterea TikTok nu se opreşte. Recordul de descărcare a aplicaţiei şi creşterea volumului de conversaţii, care a atins apogeul în iulie 2021, arată marea popularitate a platformei chineze, care ar putea deveni liderul social media în 2022.
Cel puțin acest lucru reiese dintr-o analiză a Talkwalker, care descrie tendinţele din industria reţelelor sociale pentru anul viitor. Platformele sociale vor deveni din ce în ce mai mult canale de vânzare, astfel permiţând utilizatorului să cumpere direct din aplicaţie, o evoluţie care va fi însoţită şi susţinută de noile evoluţii în marketing.
Multe companii îşi construiesc acum propriile reţele sociale interne
Potrivit analiştilor, viaţa noastră socială nu va mai fi închisă între Facebook, Instagram şi TikTok, ci ar putea continua şi pe alte platforme. Acest lucru ar fi posibil deoarece, multe companii îşi construiesc acum propriile reţele sociale interne, cu forumuri şi funcţii în aplicaţie pentru a câştiga şi a controla atenţia publicului lor.
În 2022, consumatorii vor continua să interacţioneze prin intermediul principalelor reţele sociale, dar am putea începe să vedem tot mai multe companii, în special cele din călătorii și plăţi care încorporează componente sociale.
Menționăm că Raportul Social media Trends, aflat anul acesta la cea de-a şaptea ediţie, se bazează pe o monitorizare la nivel mondial realizată prin intermediul platformei Talkwalker folosind inteligenţa artificială.