China dezvoltă trenul zburător care va atinge 4.000 km/h

Greu de imaginat, însă China are în plan dezvoltarea „trenului zburător” care va putea atinge viteza de 4.000 de kilometri pe oră, în condiţii de rulare în vid.

Anunţul a fost făcut, astăzi, în cadrul celui de-al treilea Summit Internaţional Aerospaţial din China, desfăşurat la Wuhan, unde a fost făcută o demonstraţie simulată a trenului care va depăşi de trei ori viteza sunetului (1.235.88 km/h). Potrivit Radio China Internaţional, la realizarea proiectului dezvoltat de China Aerospace Science and Industry Corporation vor fi utilizate tehnologii spaţiale, scrie capital.ro.

Director general adjunct al companiei, Liu Shiquan, a declarat că, în comparaţie cu trenul traditional de mare viteză, „trenul zburător” va avea o viteză de rulare de zece ori mai mare. Aceasta în condiţii de vid, cu frecare scăzută a aerului şi graţie unei forme supersonice. Prin levitaţie magnetică, trenul va funcţiona cu ajutorul unui sistem bazat pe ultrasunete.

Primul pas avansat de cercetătorii chinezi vizează construirea unui proiect care să asigure rularea cu 1.000 km/oră, destinat traficului interurban. Al doilea pas prevede ajungerea la o viteză de 2.000 km/oră, în cadrul unui proiect de nivel naţional, pentru ca în cele din urmă să se ajungă la 4.000 km/oră.

Suspensia magnetică şi conducta vidată în care va rula versiunea chineză a „trenului zburător” sunt în fază de laborator, astfel că este de aşteptat ca în următorii ani să asistăm la apariţia în realitate a noului proiect care sfidează regulile actuale ale transportului terestru.

Chinezii susţin că „trenul zburător” nu doar că va diminua distanţele, indiferent de condiţiile de mediu, dar nu va consuma energie fosilă şi va fi un puternic rival pentru companiile aviatice civile.

Potrivit news.jstv.com, China, SUA, Japonia şi alte câteva ţări sunt implicate în cercetarea şi dezvoltarea versiunii reale a trenurilor supersonice. Reprezentanţii Institutului pentru Ştiinţă şi Tehnologie Aerospaţială din China au declarat că deja a fost realizată combinaţia tehnologiilor spaţiale cu cele de transport, fiind demonstrată posibilitatea de a atinge viteze de 4.000 km/oră.

Cu toate acestea, în cadrul conferinţei nu au fost divulgate detalii ale „trenului zburător”, care va fi dezvoltat în Districtului Economic Xinzhou din Wuhan. Dacă obiectivul prezentat azi va fi realizat, chinezii vor putea ajunge în fiecare colţ al ţării în maxim două ore, schimbând radical opţiunile în toate domeniile, inclusiv în cel al locurilor de muncă.

Specialiştii susţin că fezabilitatea dezvoltării „trenului zburător” nu prezintă mari probleme, succesul diferitelor tipuri de experimente demonstrând deja acest lucru. Totuşi, există încă multe etape care trebuie depăşite, cele mai importante vizând construcţia capsulei feroviare care să reziste la viteza sunetului şi problemele de securitate, chiar dacă vorbim de un trafic derulat într-un mediu vidat.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture