Protest de amploare s-a desfășurat, joi, în fața Parlamentului Republicii Moldova. Oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de aprobarea sistemului mixt, în lectură finală de către deputații PD și PSRM. Astfel, cu o majoritate de 74 de voturi, proiectul de lege a fost modificat în lectură finală.
La doar câţiva metri de protestul antiguvernamental, Partidul Democrat a organizat o contramanifestaţie, în scuarul Legislativului. La ea, susținătorii votului mixt au fost aduşi organizat, din teritoriu. Doar de la Bălți spre Chișinău s-au deplastat aproape zece autocare, cu angajaţi din mai multe întreprinderi de stat. Cele două tabere de manifestanți au fost despărțite, prin cordoane de polițiști.
Protestul ,,antimixt” a fost organizat de partidele de opoziție Partidul Nostru, Platforma DA și PAS.
După votarea proiectul de lege, privind votul mixt, oamenii s-au arătat nemulţumiţi. Astfel, între polițiști și protestatari s-au iscat altercații.
Unii lideri ai opoziției extraparlamentare au încercat să-i cheme de pe pragul Parlamentului, pe oameni de la mitingul PD-lor să treacă de partea lor. În consecință, ei au fost obstrucționați de paza Partidului Democrat. Printre aceștia sunt vicepreședintele Partidului Nostru, Dumitru Ciubașenco și liderul Platformei DA, Andrei Năstase.
În jurul orei 12:00, manifestaţii din faţa legislativului au pornit în marş spre Preşedinţie. Aici, oamenii au scandat mesaje în adresa președintelui Igor Dodon. Dumitru Ciubașenco, prezent la acest miting, și-a cerut iertare de la cetățeni, că ia îndemnat în toamna anului trecut să voteze pentru Dodon, în turul doi al prezidențialelor. De asemenea, Ciubașenco l-a numit pe Dodon ,,nemernic” pentru relația sa cu Plahotniuc.
,,Dodon ne-a trădat pe toţi. El este un nemernic. Ne rămâne doar să protestăm împotriva acestui tandem dintre Plahotniuc şi Dodon”, a declarat vicepreşedintele Partidului Nostru, Dumitru Ciubaşenco
La sfârșitul protestului din fața Preșidenției, liderii partidelor de opoziție i-au îndemnat pe oameni, să iasă vineri, 21 iulie, la protest în fața Președinției la ora 12:00.
Liderul ,,Partidului Nostru”, Renato Usatîi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, îi îndeamnă pe cetățeni să participe masiv la acțiunile de protest, pentru a demonstra acestui regim că suntem o națiune destoinică.
,,În fiecare zi, în centrul Chișinăului, noi trebuie să fim tot mai mulți. Sute de mii de oameni vor arăta acestei hunte că noi suntem o națiune destoinică. Hunta poate conduce cu robi, dar nu cu poporul. Protestele vor continua și se vor intensifica. Noi îi vom fugări”, a declarat Usatîi.
Comentariile sunt închise