Certificatele moldovenești de vaccinare ar putea fi recunoscute în UE. Secretar de stat: „Urmează să decidem tipul de QR code”
Certificatele moldovenești de vaccinare ar putea fi recunoscute în Uniunea Europeană. Autoritățile din sănătate poartă în prezent negocieri cu reprezentanții blocului comunitar în acest sens. Ultimul subiect care urmează să fie discutat este tipul de QR code imprimat pe certificate, transmite tv8.md.
„Certificatul de vaccinare emis de către colegii din cadrul punctelor de vaccinare, în principiu, are toate elementele și este recunoscut deja de mai mult timp în țările internaționale.
Pe parcursul zilei de astăzi sau mâine urmează să avem o ședință cu colegii din cadrul Consiliului Uniunii Europene, pentru a decide tipul de QR code pe care mergem. Practic este tot finalizat, dacă vorbim de acea interconectare”, a spus secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Denis Cernelea, în cadrul unei conferințe de presă la Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Secretarul a mai menționat că certificatul de vaccinare de crearea sa este valid și agreat în țările internaționale, fiind disponibil în trei limbi, cu toate elementele necesare.
Precizăm că de la începutul campaniei de vaccinare, în Republica Moldova au fost administrate peste 800 de mii de doze de vaccin împotriva virusului COVID-19. Autoritățile din sănătate au anunțat până astăzi, 12 iulie, că peste 313 mii oameni au fost imunizați cu ambele doze de ser.
Foto: tv8.md.
Comentariile sunt închise