Certificatele de căsătorie vor fi din nou gratuite. ASP urmează să modifice prețurile mai multor servicii pe care le prestează

Agenția Servicii Publice urmează să modifice prețurile mai multor servicii pe care le prestează. Anunțul a fost făcut de Mircea Eșanu, șeful instituției, în cadrul unui briefing de presă. Astfel, înregistrarea căsătoriei va redeveni gratuită, după ce la începutul lunii iulie, ASP a reintrodus tariful pentru aces serviciu, care costă astăzi 260 de lei, la un termen de 25 de zile, scrie tv8.md.

Cei care vor să își înregistreze căsătoria în regim urgent, trebui să scoată acum din buzunar 7 280 de lei.

De asemenea, prima înmatriculare a automobilului va reveni la prețul de 400 lei. În acest moment, serviciul costă 600 lei.

Mircea Eșanu a mai menționat că toate cele 265 de servicii prestate de ASP sunt în revizuire.

Deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, susținea anterior că majorările tarifelor ASP ar avea loc din cauza unei scheme bine puse la punct încă din anul 2017. Mai exact, parlamentarul a menționat că ASP ar fi accesat mai multe credite pentru a achita chiria spațiilor în care activează, iar acum se încearcă rambursarea acestora prin majorarea tarifelor la unele servicii.

Foto: tv8.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture