Cei patru tineri suspectaţi de răpirea minorilor din satul Mingir, raionul Hînceşti, au fost plasaţi în arest. Unul dintre aceştia, un adolescent de 17 ani va petrece 30 de zile în penitenciarul nr. 13. Ceilalţi trei învinuiţi cu vârste cuprinse între 21 şi 35 de ani s-au ales cu arest la domiciliu, transmite publika.md.
Poliţiştii şi procurorii din Hînceşti au iniţiat o cauză penală pentru răpire. Cazul a avut loc în data de 12 aprilie. Indivizii ar fi răpit trei copii din localitate şi i-au dus într-o casă, unde i-ar fi maltratat şi ameninţat cu un pistol.
Minorii și părinții acestora nu s-au adresat la poliție. Mai mult, aceștia au refuzat să facă declarații. Atât victimele, cât şi cei patru făptaşi se aflau în evidența poliției.
Oamenii legii precizează că suspecţii de răpire sunt vizați în mai multe cauze penale și contravenționale. Potrivit lor, cu câteva zile înainte de incident, băiatul de 17 ani, plasat în Penitenciarul nr. 13, şi unul dintre ceilalţi trei suspecţi ar fi efectuat mai multe împuşcături, în urma cărora un minor de 16 ani a fost rănit şi a ajuns la Spitalul Raional Hînceşti.
În acest caz, cei doi sunt bănuiţi de huliganism.
Foto din resurse deschise.
Comentariile sunt închise