În anul 2017, 20 de elevi din municipiul Bălți au obținut bursa municipală, în valoare de 300 de lei. Aceasta este oferită tinerilor care au înregistrat rezultate remarcabile în învățământ, cultură și sport, ocupând locuri de frunte la diferite olimpiezi, concursuri și competiții.
Cei mai mulți elevi care au obținut o astfel de bursă în acest an, numără Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. Aici 5 elevi vor ridica lunar bursa de 300 de lei. Printre ei se numără și Dumitru Mitcov, elev în clasa a XII-a. Tânărul câștigă bursa municipală al treilea an consecutiv. El spune că muncește foarte mult și se mândrește cu rezultatele obținute.
Celelalte trei licee care se pot mândri cu elevi sârguincioși sunt Liceul Teretic „Lucian Blaga”, „George Coșbuc” și „Nicolae Gogol”.
Tinerii bălțeni au demonstart că sunt talentați și în domeniul culturii. Astfel, unele dintre cele mai bune 5 voci din muncipiu, vor fi remunerate cu aceeași bursă.
Nici domeniul sport nu a rămas fără premianți. Din cei șase tineri care s-au ales cu burse municipale, trei se antrenează la Școala Sportivă Specializată „Boris Petuhov”.
Bursa municipală va fi oferită din luna curentă și are drept scop stimularea tinerilor bălțeni spre realizări frumoase.
Comentariile sunt închise