Ce ne oferă pregătirea militară

Unde să-mi fac studiile și ce profesie să aleg? Aceste întrebări și le pune fiecare tînăr, după absolvirea liceului, gimnaziului ori colegiului. Jurnalistul postului nostru de televiziune a decis să afle ce oferă profesia militară, care sunt argumentele pro și contra. Nicolai Bujor,  comandantul Academiei Militare ,,Alexandru cel Bun”, ne-a răspuns la întrebări. După cum a explicat ofițerul Forțelor Armate din Moldova, astăzi academia este singura instituție de învățământ superior în care viitorii ofițeri primesc studii superioare, iar în viitor – un salariu decent și locuințe gratuite.

Studiile durează trei ani. Viitorii ofițeri îmbrățișează mai multe specialități: conducerea unităților de infanterie, artilerie, comunicații și informatică.

Absolvenților primului ciclu, li se atribuie gradul inițial al corpului de ofițeri – „locotenent”, se eliberează un permis de conducere, categoria „B” și îi este garantat un loc de serviciu într-o unitate militară a armatei naționale. Educația, cazarea, echipamentul și mesele sunt gratuite.

La concursul de admitere al academiei pot participa atât băieții, cât și fetele. Solicitanții trebuie să dețină diploma de licență sau echivalentă.

Viitorii ofițeri ne-au spus, că primii ani de studiu la academie nu sunt ușori. Este nevoie de rezistență, disciplină, capacitate fizică și capacitatea de a dobândi abilități militare. Cei trei ani de învățămînt îți garantează  o profesie, studii superioare, un loc de muncă, locuință gratuită și un salariu decent.

Nu doar băieții aleg academia militară, ci și fetele. Potrivit Nicoletei Pogor, primul an a fost dificil: nu toate fetele pot stăpâni cu ușurință profesia militară.

Academia Militară desfăşoară activităţi de învăţămînt superior, organizate prin intermediul programelor de studii universitare de licenţă, studii universitare de masterat, precum şi alte forme de pregătire, perfecţionare şi specializare a militarilor.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture