Șefa unui laborator privat: Din 100 de teste, 90 au tulpina britanică

Din o sută de teste pozitive la COVID-19, circa 90 sunt cu noua tulpină britanică.

Despre aceasta a anunțat șefa unui laborator privat din Chișinău, Silvia Morgoci, în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8, transmite Știri.md.

„Când Agenția Națională pentru Sănătate Publică spune că nu are dovezi, se are în vedere că nu există rezultate ale metodei de secvențiere a acestei noi tulpini, care determină întregul spectru de mutații a COVID-ului.

În cadrul laboratorului nostru efectuăm un test care determină două principale mutații ale acestei tulpini britanice și ceea ce vedem noi în ultimul timp este că un număr impunător de probe dau reacții pozitive la aceste două mutații”, a spus Silvia Morgoci.

Șefa laboratorului privat a menționat că de săptămâna trecută au început să facă testele care permit depistarea noii tulpini de coronavirus.

„Sunt careva elemente caracteristice care până acum nu au fost întâlnite. Dacă până acum vorbeam de simptome de gen absența mirosului, gustului și o sub febrilitate, acum vedem tot mai multe forme care se caracterizează prin dureri puternice musculare, dureri de cap și temperaturi cu cifre mult mai înalte”, a declarat Silvia Morgoci.

Menționăm că Ministerul Sănătății nu confirmă prezența noii tulpini de COVID-19 în Republica Moldova. Responsabilii au precizat că Agenția Națională pentru Sănătate Publică a expediat alte 20 de probe pentru examinare în Germania, iar rezultatele probelor expediate anterior au fost negative.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture