Câți moldoveni au o avere mai mare de 100.000 de dolari

Studiul Global Wealth Report, realizat de banca elveţiană Credit Suisse, relevă că doar 0,1% din populaţia adultă a Republicii Moldova are o avere mai mare de 100.000 de dolari, în timp ce la 97,5% din populaţie averea este sub valoarea de 10.000 de dolari, iar la 2,5% – între 10.000 şi 100.000 de dolari.

Datele studiului Credit Suisse relevă că din anul 2000 și până în 2008 averea gospodăriilor din Moldova s-a majorat de cinci ori: de la două la 10 miliarde de dolari, după care a urmat criza din 2009 care a dus la o prăbușire cu circa 30% a averilor, până la șapte miliarde de dolari, informează mold-street.com.

A urmat o nouă creștere până la nivelul maximum de 11 miliarde de dolari în 2012, după care averea a scăzut la opt miliarde de dolari în 2015, iar acum îşi revine.Astfel, în anul 2017, averea gospodăriilor din Moldova era de 10 miliarde de dolari, la o populație de 3,19 milioane de adulți. Adică în medie de 3.093 dolari per adult, constată cei de la Credit Suisse. Din aceasta 1.276 dolari este avere financiară, cea non financiară de 2.036 de dolari, iar datoria de 325 de dolari.

Studiul Global Wealth Report atestă chiar o sărăcire a populației din Moldova. Or, dacă în anul 2013 circa 92% din populația adultă a Republicii Moldova avea o avere sub valoarea de 10.000 de dolari, apoi în 2017 deja 97,5%, în timp ce doar 0,1% din cetățenii maturi au o avere de peste 100.000 de dolari. 

Deși e de cinci ori mai mare față de anul 2000, bancherii de la Credit Suisse o consideră averea moldovenilor „foarte mică“. Dacă e să dăm crezare datelor studiului, circa 3.100 de moldoveni aveau la mijlocul anului 2017 o avere mai mare de 100.000 de dolari, adică de circa două milioane de lei.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture