În timp ce, duminică la Chișinău, reprezentanții societății civile și partidelor de opoziție au protestat, împotriva introducerii sistemului electoral mixt – proiect comun al PSRM și PD, în trei raioane din țară, mii de bugetari au fost siliți, de actuala guvernare, să participe la mitigurile de susținere a modificării sistemului electoral. Astfel, Partidul Democrat, folosind resursele administrative, a mobilizat oamenii în raioanele Edineț, Ialoveni și Cahul. Cel puțin, așa reiese din imaginile publicate de unele instituții media.
Redacția BTV a primit un mesaj, în ajunul protestelor de susținere a sistemului electoral mixt. Potrivit acestuia, angajații Poșta Moldovei, filiala Bălți, au fost somați să participe la protestele democraților. În caz contrar, riscau să fie concediați de la serviciu.
În fiecare centru raional a fost amenajată câte o scenă, de pe care au cântat interpreți autohtoni. Pe lângă cântece, artiștii i-au îndemnat, pe cei prezenți la eveniment, să susțină votul mixt. Unii dintre ei habar nu aveau de ce sunt adunați. Alții au fost surprinși cu băuturi alcoolice în mână. Mai mult, unele persoane au avut un comportament jovial suspicios.
Amintim că, nu este pentru prima dată când, PD sau PSRM, a adunat oameni, care ar fi servit băuturi alcoolice la manifestații. Persoanele venite au dat dovadă de un conduită, care dă de bănuit.
Comentariile sunt închise