Cel mai luxos hotel din lume își va primi oaspeții la sfarsitul acestui an. Nu se află în Dubai, așa cum poate ne așteptam, ci în Vietnam, mai exact în Hanoi.
Este primul hotel din lume placat cu aur de 24 de carate atât în exterior cât și în interior. Va avea 6 stele, iar o cameră va putea fi închiriată cu sume ce pornesc de la 250 de dolari pe noapte. Tot mobilierul, dar și obiectele sanitare, vor fi placate cu aur.
Compania care îl construieşte, Hoa Binh Group, nu a comunicat deocamdată valoarea investiției.
Lucrările de construcție la Golden Lake Hotel au început în 2009 și deja a fost placat la exterior cu 5.000 de metri pătrați de ceramică aurită. Hotelul cu 25 de etaje se află în centrul districtului Ba Dinh din Hanoi, pe malul lacului Giang Vo.
Nguyen Huu Duong, director general al Hoa Binh Group, susține că Golden Lake este primul hotel din lume placat cu aur.
Sursa: digi24.ro
Comentariile sunt închise