Căsătoriile pe timp de Covid: Fără fotograf, flori și primul sărut

Fără fotograf, părinți, rude, flori, fără primul dans și primul sărut- așa are loc înregistrarea căsătoriilor pe timp de pandemie. Dacă unii își amână ceremoniile, alții găsesc soluții, doar să-și pună verighetele pe degete. Cristina Sochircă,  Șefa Serviciului Stare Civilă din Bălți ne-a povestit cum tinerii își înregistrează căsătoria fără solemnitate.

La încheierea căsătoriei participă doar 3 persoane: mirii și organul de stare civilă.

Nici primul sărut, nu mai este anunțat mirilor, în cadrul căsătoriei civile.

Potrivit Cristinei Sochircă, au fost perechi care și-au amânat înregistrarea căsătoriei. Însă au fost și cupluri, care s-au conformat noilor reguli.

Unora nici pandemia nu le-a stat în cale. Astfel mireasa și-a pus voalul, iar mirele și-a îmbrăcat costumul și s-au prezentat în fața organului de stare civilă.  Mai mult ținutele au fost completate cu măști și mănuși alb-negru.

Cristina Sochircă spune că numărul căsătoriilor scade pe an ce trece. Dacă în luna iunie al anului trecut au fost înregistrate peste 80 de căsătorii, în iunie 2020 numărul acestora nu depășește cifra de 60.

Potrivit Cristinei această scădere nu este influențată de pandemie, ci de alegerea tinerilor, de a se căsători mai târziu.

În această perioadă toate căsătoriile sunt înregistrate gratuit, deoarece aceștea se desfășoară fără solemnitate.

Căsătoriile pe timp de Covid: Fără fotograf, flori și primul sărut

Căsătoriile pe timp de Covid: Fără fotograf, flori și primul sărut

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Dienstag, 7. Juli 2020

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture