Captură de valută străină la Aeroportul Internațional Chișinău
Astăzi, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, doi cetățeni ai Israelului cu vârsta de 59 și 67, soț și soție au încercat să se eschiveze de la declararea a 160 000 $, echivalentul în valuta națională – 2 849 520.00 lei (curs BNM 28.12.2021).
Banii au fost descoperiți de colaboratorii Poliței de Frontieră antrenați la controlul de securitate aeronautică în timpul procesării bagajelor de mână și a pasagerilor. Polițistul de frontieră a observat pe ecranul RAPISCAN L3 ceva asemănător cu bancnote, transmite telegraph.md.
În urma verificării conținutului bagajului de mână s-au depistat 2 bagaje, unul cu conținutul de 40 000$ și al doilea cu 120 000$.
La controlul de nivelul 2 au fost depistate 400 de bancnote în valoare nominală de 100$, în total 40 000$ în cutia cu măști medicinale în geanta de mână a doamnei și 1 200 bancnote în valoare nominală de 100$ în cutie în bagajul domnului. Valoarea totală constituie 160 000$.
A fost chemată grupa operativă a SPF AIC, care a documentat cazul.