Proiectul de lege privind reforma Guvernului a fost aprobat în cadrul ședinței Guvernului. Reforma Guvernului va aduce cu ea fuziunea a circa 40 de instituții, iar altele circa 25 vor fi lichidate sau reorganizate. Documentul cu privire la reforma Guvernului a fost introdus pe ordinea de zi pe ultima sută de metri, transmite Point.md.
Documentul stabileşte o procedură clară de reorganizare structurală a Guvernului pe durata unui mandat. Lista ministerelor şi agenţiilor guvernamentale nu va mai fi fixată în lege, iar Prim-ministrul va putea propune Parlamentului modificarea structurii ministerelor.
Noua structură a Guvernului va fi compusă din 9 ministere în loc de 16: Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne.
Comentariile sunt închise