BURSE EUROPENE PENTRU UNII STUDENȚI DIN BĂLȚI

Bursa Erasmus Plus  oferită de Uniunea Europeană  prinde tot mai multă culoare în rândul studenților de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Tinerii nu ratează ocazia de a-și face studiile în universitățile europene cu ajutorul acestui program. Dacă acum câțiva ani, unii dintre ei erau sceptici la asemenea oportunități, în prezent concursul de selecție este mare, afirmă prorectorul pentru relații internaționale USARB, Nelli Amarfii Răilean.

Potrivit acesteia, la moment, instituția de învățământ are mai mult de 15 acorduri bilaterale, care oferă programe de mobilitate academică. Experiența de peste hotare poate dura de la 3 până la 12 luni, cu burse lunare în valoare de 700-800 sute de euro.

Alexandru Jantuan este student în anul doi la Facultatea de Științe Reale, specialitatea programare. El a ales să meargă la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pentru a face schimb de experiență cu studenții de acolo.

Studenta de la Facultatea de Litere, Natalia Istrati a hotărât să meargă la studii în Norvegia, în special pentru a învăța limba engleză la un nivel avansat.

Condițiile de concurs, numărul locurilor disponibile, dar și mărimea bursei diferă de la o universitatea la alta.

Studenții din Bălți care doresc să obțină o bursă Erasmus Plus trebuie să depună un pachet de documente pe pagina web a programului european, aferentă universității în care doresc să studieze.

Erasmus Plus este un program al Uniunii Europene, care sprijină domeniile Educație, Formare, Tineret și Sport. A început în 2014 şi va dura până în 2020.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture