Treisprezece persoane care au participat sâmbătă la protestul din Piața Universității din București au fost amendate, potrivit unui comunicat transmis de jandarmerie.
Potrivit sursei citate, continuă verificările pentru identificarea persoanelor care nu au respectat prevederile actelor normative și aplicarea măsurilor legale.
Peste 200 de persoane au protestat sâmbătă în Piața Universității faţă de restricţiile impuse de autorităţi. Fără măști, fără distanțare fizică și încălcând regula adunărilor publice în condițiile stării de alertă, manifestanții și-au exprimat nemulțumirea față de măsurile luate de autorități, denunțând în special purtarea măștii.
Sursa digi24.ro
Comentariile sunt închise