Boțan: După plecarea lui Plahotniuc, PDM s-a împărțit în trei fracțiuni

La Congresul extraordinar al Partidului Democrat, care a avut loc sâmbătă, au putut fi observate trei fracțiuni ale formațiunii. Cel puțin asta a declarat analistul Igor Boțan în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Analistul este de părere că aceasta este explicația discursului pro-unitate pe care l-au prezentat democrații în ajun de alegeri locale, transmite Agora.

„Eu cred că este vorba despre fracțiunile care s-au făcut vizibile la acest congres: fracțiunea în care îl vedem lider pe Pavel Filip și care a câștigat competiția în interiorul partidului, vedem fracțiunea pro-Plahotniuc, din care face parte Andrian Candu, și  fracțiunea cea de-a treia este cea care a exilat prin invizibilitate.

Este vorba despre cei care s-au despărțit de Partidul Comuniștilor și au aderat la Partidul Democrat și, din câte știu, au o cu totul altă viziune și și-ar dori o apropiere de Partidul Socialiștilor”, a spus Igor Boțan.

Anterior, Boțan a declarat pentru Agora că plecarea lui Vlad Plahotniuc este o tactică deja cunoscută:

„El, maestrul luării prin surprindere, a fost bătut și luat el prin surprindere pe 7 și 8 iunie și a trebuit practic să dea foc Curții Constituționale și să o pună într-o situație penibilă. Depinde dacă Plahotniuc își menține finanțarea generoasă a acestui partid și metodele despre care ne-a vorbit președintele r.Criuleni (n.r. – donații fictive)”, prevede Boțan.

Pe 7 septembrie, în capitală, a avut loc Congresul Extraordinar al Partidului Democrat. De la tribună, Pavel Filip, a ținut un discurs înflăcărat prin intermediul căruia a criticat dur actuala guvernare acuzându-i pe membrii acesteia de ipocrizie.

De asemenea, fostul premier a făcut un total al activității formațiunii și i-a asigurat pe membrii de partid că nu are de ce să le fie rușine pentru că fac parte din această formațiune.

Ulterior, Filip a fost ales președintele PDM, el fiind și singurul candidat pentru această funcție.

De asemenea, în cadrul întrunirii au fost aleși cei 145 de membri ai Consiliului Politic Național al PDM, 7 memebri ai Comisiei Naționale de Cenzori și 7 ai Colegiului de Etică și Arbitraj.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture