Biroului Naţional de Statistică: În pandemie, moldovenii au câştigat mai mult decât au cheltuit

În pandemie, moldovenii au câştigat mai mult decât au cheltuit. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, anul trecut, veniturile populaţiei au fost 7,5 la sută mai mari, iar cheltuielile – cu 3,5 procente mai mici decât în 2019, transmite publika.md.

Datele arată că sursa principală de venit a moldovenilor este salariul, cu o pondere de 50 la sută. Urmează plăţile sociale, care reprezintă 19 la procente, precum şi banii trimişi de peste hotare, care constituie aproape 13 la sută din totalul veniturilor de anul trecut.
Orășenii câştigă mai mult decât cei de la sat.

În medie, locuitorii urbelor un venituri lunare de aproape o mie de lei, pe când cei din mediul rural câştigă cu aproape 300 de lei mai puţin.

În 2020, moldovenii au fost mai economic. Anul trecut, în mediu, un moldovean a cheltuit aproape 2800 de lei pe lună.

Cei mai mulţi bani s-au dus pe produsele alimentare, aproape 44 la sută din venituri. 16 procente au fost cheltuiţi pentru serviciile utilitare, iar aproape 9 la sută – pe îmbrăcăminte. Pentru sănătate, moldovenii au alocat mai puţin de cinci la sută.

Potrivit statisticilor, viaţa la oraş este mai scumpă decât cea de la sat. Cheltuielile medii lunare ale unui orăşean constituie 1157 de lei. La sate, suma este de 770 de lei.

Datele statistice mai arată că moldovenii cheltuie cel mai mult vara şi cel mai puţin primăvara.

 

Foto:NewsMaker.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture