Biletele la cursa de tren Chișinău-București se vor ieftini aproape cu 10 euro, urmare a înțelegerilor la care au ajuns administrațiile feroviare din Republica Moldova și România se arată într-un comunicat emis de CFM.
Potrivit comunicatului, călătorii care vor opta pentru serviciile CFM pentru cursa Chișinău – București vor putea beneficia de noi tarife pentru procurarea tichetelor de călătorie pe această relație”. Astfel, prin intermediul ofertei SMART Prietenia, pasagerii vor putea achiziționa bilete de tip low-cost la preț de 19 euro, față de 29 euro în prezent.
Legitimația internațională SMART Prietenia este una de tip IRT (bilet cu rezervare inclusă), respectiv cu preț global, și este vîndută de CFR Călători prin intermediul sistemului internațional electronic de emitere RoTicket, iar CFM, în mod excepțional, poate emite manual bilete pentru acest tip de ofertă prin biroul de vînzare a tichetelor de călătorie din capitală pînă la instalarea acestui tip de sistem electronic în Gara Chișinău.
Biletul de tip SMART Prietenia va putea fi emis pentru o călătorie simplă și pentru un călător individual pe relațiile București – Chișinău și, respectiv, Chișinău – București. CFM mai informează că numărul de bilete este limitat.
Comentariile sunt închise