Bătaie sângeroasă la patinoarul din Bălți. Un carabinier reținut

Bătaie până la sânge la patinuarul din Bălți, după ce între mai multe persoane s-a iscat un conflict. Incidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă. Imaginile au fost surprinse de unul dintre vizitatori.

Potrivit unor informații preliminare, o femeie s-a arătat indignată de faptul că, administraţia patinoarului permite accesul pe gheaţă şi persoanelor în stare de ebrietate. La auzul pretenţiilor, unul dintre clienţi a bruscat femeia, care a căzut pe gheaţă. În vestiar, conflictul a degenerat într-o bătaie în toată legea. Din înregistrare se vede cum un bărbat lovește o femeie, după care este atacat cu o patină, direct în cap. Ulterior, mai multe persoane s-au implicat în încăierare.

Incidentul s-a produs sub privirile unei mame cu un copil în braţe, iar micuțul nu s-a oprit din plâns pe toată durata conflictului.

Șeful secției securitate publică al Inspectoratului de Poliție Bălți, Vitalie Calinovschi, a declarat pentru BTV, că de fapt, conflictul a pornit din cauza unei neînțelegeri în legătură cu repartizarea patinelor. Inițiatorii s-au dovedit a fi doi frați, unul dintre ei, angajat al Ministerului Afacerilor Interne.

Vitalie Calinovschi, șef Secția securitate publică ip Bălți: „Temeiul conflictului, neînțelegerea cu repartizarea patinelor, rândul de ieșire. La deplasarea grupei operative și reacționării, s-a stabilit că din acțiuni huliganice, doi frați, dintre care unul angajat al MAI, Trupele de carabinieri, au fost inițiatorii conflictului. 

În urma acțiunilor huliganice au avut de suferit și au fost recunoscute pe cauza penală, trei părți vătămate, două doamne și un domn. Persoanele au fost reținute pentru 72 de ore. După cât cunosc, la ziua de ieri persoanele au fost eliberate, aplicată măsura non prevativă de libertate, puși sub învinuire de către Procuratura municipiului Bălți. Evident, cred că deja cauza va fi instrumentată în instanța de judecată, va fi emisă în instanța de judecată.”

Bărbații riscă o amendă de până la 67 de mii de lei  sau pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani.

 

Источник: btv.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture