Bălțiul are un plan de acțiune pentru mediu

O organizație nonguvernamentală din Bălți împreună cu mai mulți specialiști în ecologie au pregătit un plan local de acțiune pentru mediu, care ar urma să fie implementat în perioada 2017-2020. Printre obiectivele proiectului se numără crearea mai multor zone de agrement și spații verzi, modernizarea și extinderea stației de epurare, amenajarea locurilor de colectare și sortare a gunoiului. Vineri, inițiatorii proiectului dar și volunarii, s-au întrunit în cadrul unei consultări publice.

Dacă acțiunile vor fi aprobate de către Consiliul Municipal, inițiatorii își propun să atragă investiții de peste hotare, dar speră și la un sprijin din partea primăriei.

Bălțenii au posibilitatea să vină cu propuneri și sugestii referitoare la proiect. Aceștia își pot lăsa comentariile pe site-ul oficial al primăriei: balti.md. Din păcate, până acum a parvenit doar o obiecție.

ONG-ul își propune să reducă și emisiile de CO2 prin crearea unei piste de ciclism, cel puțin de-a lungul străzii Ștefan cel Mare.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture