Bălțenii și-au dat întâlnire la bibliotecă

Campania națională „Ne vedem la bibliotecă” a ajuns la Bălți. În acest context, Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” a organizat „Iarmarocul Comunității”, în cadrul căruia au fost prezentate cele mai inovatoare servicii și inițiative realizate de instituțiile culturale din Regionala Centru-Nord.

Potrivit directorului bibliotecii municipale „Eugeniu Coșeriu”, Ludmila Ouș, datorită campaniei lansate de Ministerul Culturii şi Programul Naţional „Novateca”, bibliotecile devin adevărate centre comunitare, unde fiecare, indiferent de vârstă și ocupație, poate beneficia de servicii moderne și activități interactive.

Concursurile interactive, pauzele muzicale și flahmob-urile au asigurat buna dispoziție și au adunat oamenii în incinta bibliotecii „Ion Creangă”, acolo unde a fost organizat evenimentul.

Prin intermediul programului „Novateca” bibliotecile publice au fost dotate cu calculatoare, tablete și alte tehnologii menite să promoveze diverse activități comunitare.

Pe lângă lectură, în incinta bibliotecilor, doritorii pot participa la cursuri de desen, de origami, cursuri gratuite de limba engleză, cursuri de dezvoltare a abilităților de lider. Cu servicii diverse se pot lăuda și reprezentanții bibliotecii „Vasile Alecsandri” din Telenești, care au venit să-și împărtășească experiența.

Cei prezenți la eveniment spun că promovarea bibliotecilor este extrem de necesară pentru dezvoltarea unei societăți.

Treptat, prin intermediul programului „Novateca” urmează să fie modernizate toate bibliotecile din țară.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture