Un locuitor al municipiului Bălți, a ajuns la spital după ce a fost tamponat de un tren marfar în timp ce încerca să treacă neregulamentar calea ferată. Incidentul a avut loc miercuri 24 iunie, în jurul orei 11:25 la trecerea la nivel de linie de cale ferată pe str. Testimiteanu din oraș. Potrivit poliției pietonul a încercat să traverseze la culoarea roșie a semaforului.
Eugenia Molceanov ofiețer de presă IP Bălți: ,,Imediat a fost organizată deplasarea la fața locului a grupului de urmărire penală în deplină componență din cadrul IP Bălți, unde a fost stabilit că, la 24.06.2020 aproximativ la orele 11:25, un barbat a.n. 1983, în timpul ce traversa neregulamentar la culoarea roșie a semaforului la nivelul de cale ferată pe segmentul feroviar km 79 Pichetul 1 Gara feroviară Bălți- Oraș- Răuțel în timp ce vorbea la telefon a fost tamponat de terenul marfar Nr. 4854 cu destinația Bălți- Fălești, în rezultatul tamponării barbatul a primit leziuni corporale sub formă de Politraumatism” , se arată în informația poliției.
Acesta a fost transportat de urgență la spital, unde este internat în stare gravă în secția de reanimare.
,,Bărbatul a fost internat în secția de reanimare, în stare foarte gravă. În urma impactului s-a ales cu traumatism cranio-cerebral grav, traumatism toracal grav și stare de șoc”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului din Bălți.
La moment oamenii legii întreprind măsuri întru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
Bălțean lovit de tren în timp ce vorbea la telefon și a încercat să traverseze la roșu
Bălțean lovit de tren în timp ce vorbea la telefon și a încercat să traverseze la roșu
Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Mittwoch, 24. Juni 2020
Comentariile sunt închise