Autorul alertelor false cu bombă din Moldova ar fi un student din Kiev

Un student din Kiev ar fi autorul mai multor alerte false cu bombă din Moldova, Rusia, dar și alte țări din apropiere.

0

Serviciul Federal de Securitate din Rusia anunță că Anton Osipciuk a fost reținut. Acesta ar fi fost implicat în răspândirea mesajelor pe rețelele de socializare în care se anunța despre obiecte explozibile aflate în școli, spitale, administrații locale din Rusia, Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Moldova, precum și în autoproclamatele Republici Populare Donețk și Lugansk, transmite Știri.md.

Cazurile au avut loc la sfârșitul anului 2021 – începutul anului 2022.

„În cadrul investigațiilor comune ale oamenilor legii din Rusia și alte țări, s-a stabilit că membrii așa-numitelor comunități de internet svatting au fost implicați în organizarea acestei activități criminale, iar organizatorii și administratorii lor erau cetățeanul Ucrainei, Anton Osipchuk, născut în anul 2003, originar din regiunea Volinsk, Ucraina, care studiază la Facultatea de Securitate Informațională a Universității Naționale Tehnice din Ucraina (Kiev), precum și complicii săi”, Serviciul Federal de Securitate din Rusia.

Totodată, oamenii legii au anunțat că în acest dosar au mai fost reținuți alți 14 complici. Pe numele acestora au fost deschise dosare penale pentru relatări false cu bună știință despre atacuri teroriste.

Aceștia riscă până la opt ani de închisoare.

Alți complici sunt căutați.

Un val de alerte false cu bombă au fost anunțate în diferite orașe ale Rusiei a început la sfârșitul anului 2019 și a afectat tribunalele, centrele comerciale, stațiile de metrou, infrastructura aviației și feroviare, școlile și instituțiile medicale.

Știri.md amintește că serviciile de urgență ale Găgăuziei au lucrat la limita capacităților din cauza rapoartelor primite de „bombe plantate” pe teritoriile a trei piețe din Comrat. (20 ianuarie)

  • O școală profesională din orașul Vulcănești ar fi fost. (20 ianuarie)
  • Alertă cu bombă la două instituții de învățământ  din localitatea Baurci. (18 ianuarie)
  • Alertă falsă cu bombă la un centru comercial din Capitală. (10 ianuarie)
  • Email-ul trimis Poliției precum că mai multe locații din Capitală cu flux sporit de persoane ar fi minate s-a dovedit a fi fals. (29 decembrie 2021)

În ultimele luni, au devenit tot mai frecvente raportări despre dispozitive explozive în locuri aglomerate.

Amenințările nu au fost niciodată confirmate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture