A trecut deja a doua lună de când tarifele la curentul electric au fost majorate după ce ANRE a decis să se revină la tarifele din iulie, propuse de către furnizori. Sumele mari fixate în notele de plată i-au lăsat fără cuvinte pe locuitorii municipiului Bălți.
Cei mai sensibili la această majorare a tarifelor sunt pensionarii. Ei se plâng că nu au suficienți bani pentru a achita toate facturile și sunt nevoiți să împărțescă pensia în mod egal pentru servicii, mâncare și medicamente.
„Pun la o parte 600 de lei pentru serviciile comunale. Ce rămâne pentru medicamente și mâncare”.
Culmea e că bătrâna a acumulat de-a lungul ultimilor ani o datorie de peste 12 mii de lei pentru consumul de energie termică. Din cauza că pensia este de doar 1200 de lei, datoriile continuă să crească.
Furnizorii de energie electrică nu admit însă datoriile, așa că bătrâna de unde nu are achită factura cu regularitate.
„Foarte scump desigur. Avem boiler, dar îl conectăm doar o dată în săptămână, iar pentru veselă încălzesc apă aparte. Și mașina de spălat o folosim mai rar”.
Și salariații sunt nemulțumiți de majorări și spun că le este frică de soarta de mai departe.
„Ne aflăm într-o situație foarte grea. Salariile sunt mici și nu putem face nimic”.
„Am soț care lucrează și plătim împreună. Mai departe va fi foarte greu. Boilerul îl conectăm rar. Dacă mai devreme plăteam până la 120 de lei, acum plătim și până la 400-500 lei”.
„Încă lucrăm amândoi și ne descurcăm. Mai departe va fi mai greu”.
Pe 9 noiembrie, au intrat în vigoare tarifele aprobate de ANRE pe 18 iulie. Astfel, consumatorii din nordul țării plătesc 2,23 lei pentru un kw/oră, cei deserviţi de RED Nord-Vest – 2 lei şi 33 de bani, iar consumatorii GasNatural Fenosa – 2,16 lei pentru un kw/oră.
Comentariile sunt închise