Au reuşit imposibilul: Concert în plasă, la 1.978 de metri înălţime

Au reuşit imposibilul! Trupa londoneză Modestep, alcătuită din Pat Lundy şi Josh Friend, a susţinut un concert imposibil în vârful Cecil, din Noua Zeelandă.

Cei doi tineri şi-au cărat instrumentele la altitudinea de 1.978 de metri, au fixat între două piscuri o plasă de alpinism şi au început să cânte, scrie click.ro.

Muntele Cecil se află în apropierea lacului Wakatipu, aflat la sud-vest de Queenstown. Valea oferă o acustică extraordinară şi a mai fost utilizată pentru concerte şi în trecut.

Formaţia a dat o reprezentaţie epocală cântând piese din repertoriul Pink Floyd. Ecoul produs de văile acoperite de zăpadă a sublimat acordurile spre deliciul spectatorilor care au recunoscut că au trăit o experienţă de neuitat.

Evenimentul la care au participat britanicii a fost sponsorizat de o companie de băuturi alcoolice.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture