Au fost propuși 2 candidați pentru funcția de procuror general interimar

Victoria Furtună și Dumitru Robu, sunt cei 2 candidați propuși pentru funcția de Procuror General Interimar. Asta după ce ieri seara a fost reținut Alexandr Stoianoglo.

După aproape 2 ore de discuții cu ușile închise Consiliul Superior al Procurorilor au înaintat cele 2 candidaturi. Dumitru Robu face parte din Procuratura Chișinău, iar Victoria Furtună activează în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Totodată CSP a anunțat o pauză până la orele 15.30, după care va avea loc selecția candidatului.

CSP s-a întrunit în ședință, după ce a fost pornită urmărirea penală a procurorului general, Alexandr Stoianoglo. Acestuia i-au fost înaintate 4 capete de acuzare: abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, coruperea pasivă și darea declarațiilor mincinoase în fața unui organ competent. Ieri seara la biroul lui Stoianoglo au avut loc percheziții, după care a fost reținut pentru 72 de ore.

Deși legea cu privire la Procuratură, prevede că CSP se convoacă în ședință în 5 zile de la intervenirea unei astfel de situații, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a decis convocarea unei ședințe extraordinare a CSP cât mai curând pentru a selecta și a propune președintelui țării un procuror general interimar.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture