Au fost confiscate acțiuni ale companiilor proprietarului Loteriei Naționale din Bulgaria

Pachetele majoritare de acțiuni ale companiei „New Games” și „Eurobet”, care aparțin lui Vasil Bozhkov, arestat în Emiratele Arabe Unite, au fost confiscate de Agenția Națională a Veniturilor din Bulgaria, transmite segabg.com.

„New Games” este deținătoarea Loteriei Naționale a Bulgariei. Autoritățile bulgare au identificat nereguli privind achitarea impozitelor de către companiile lui Bozhkov.

Proprietarul Loteriei Naționale din Bulgaria și beneficiar al companiei ce organizează „Loteria Națională” la postul de televiziune Prime TV din R. Moldova, Vasil Bozhkov, a fost reținut în Emiratele Arabe Unite la începutul lunii februarie.

Bozhkov fusese anunțat în căutare națională și internațională la 29 ianuarie. Împotriva lui Bozhkov sunt aduse mai multe învinuiri, printre care: conducerea unui grup infracțional organizat, estorcare și tentativă de mituire.

În R. Moldova jocul „Loteria Națională” este gestionat de firma „NGM Company”, fondată de compania „NGM SPC Limited” din Dubai (Emiratele Arabe Unite), unul dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale sau jurisdicţii care protejează secretul fiscal. Conform informaţiilor de pe site-ul Dubai International Financial Centre (www.difc.ae), compania are trei directori: Stephanie Amabao, Jedrek Jovellanos, Plamen Stefanov Milanov şi doi fondatori: „National Lottery AD” şi „New Games AD”, companii din Bulgaria, care gestionează loteria naţională bulgară şi alte jocuri de noroc din Bulgaria. Ambele companii se află în portofoliul afaceristului bulgar Vasil Bozhkov, unul dintre cei mai bogaţi cetăţeni ai Bulgariei, poreclit „craniul” sau „regele jocurilor de noroc”.

Sursa: zdg.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture