Pompierii utilizează aeronave cu ajutorul cărora împrăştie substanţe chimice în norii de deasupra unor zone izolate din nordul regiunilor Krasnoiarsk şi Irkuţk din Siberia, a precizat agenţia.
Prin ”însămânțarea norilor” se încearcă producerea de precipitații prin dispersarea în atmosferă a unor substanțe ca zăpada carbonică sau iodura de argint, care să favorizeze formarea cristalelor de gheață sau a picăturilor de ploaie.
Temperaturile ridicate şi condiţiile secetoase au contribuit la propagarea incendiilor de vegetaţie pe tot teritoriul regiunii, precum şi în pădurea boreală şi tundra care acoperă nordul Rusiei, potrivit Agerpres.
Organizaţia din domeniul protecţiei mediului Greenpeace, care monitorizează răspândirea incendiilor în Rusia, a confirmat că ploaia a contribuit la reducerea focarelor în regiunile nordice ale Siberiei, dar alte focare au apărut în sud în apropierea marile oraşe Irkuţk şi Krasnoiarsk.
Potrivit Greenpeace, 4,62 de milioane de hectare de pădure au ars pe teritoriul Rusiei de la începutul anului.
A fost declarată starea de urgenţă în regiunile Krasnoiarsk şi Iacutia, precum şi parţial în alte regiuni din Rusia.
Oamenii de ştiinţă prognozează temperaturi record în Siberia – unde valorile au ajuns la 38 de grade Celsius luna trecută, potrivit înregistrărilor meteorologice -, care vor continua să alimenteze incendii de vegetaţie şi să ducă la degajarea unei cantităţi mai mari de emisii de gaze cu efect de seră în atmosferă.
Copernicus, programul Uniunii Europene pentru monitorizarea mediului, a precizat că temperaturile în Siberia Arctică au crescut în medie pe parcursul lunii iunie cu peste 5 grade Celsius în comparaţie cu valorile normale.