ANSP: Râșcani și Bălți au înregistrat în ultima săptămână creșteri alarmante a numărului cazurilor de Covid–19
Raionul Râșcani și municipiul Bălți au înregistrat în ultimele șapte zile cea mai mare creștere a cazurilor de infecție cu noul coronavirus. Datele Ministerului Sănătății arată că în ultima săptămâna, numărul infecțiilor la Râșcani a crescut cu peste 60%, iar la Bălți numărul celor infectați cu Covid – 19 a crescut cu mai bine de 40%, scrie tv8.md
Șeful ANSP, Nicolae Furtună a subliniat într-o conferință de presă, că până acum trei săptămâni, Bălți nici măcar nu se regăsea în primele cinci cele mai afectate teritorii din țară de coronavirus.
„ Bălți ea treilea cel mai afectat teritoriu cu 448 de cazuri de infecție la 100 de mii de populație. Astăzi, la B ălți înregistrăm o creștere cu peste 42% în ultimele 7 zile”, a subliniat Furtună.
Cea mai îngrijorătoare situație ete la Râșcani, acolo unde în ultima săptămână, numărul cazurilor a crescut considerabil.
„Cea mai semnificativă creștere este înregistrată în ultimele 7 zile în Râșcani, acolo pe lângă cazurile înregistrate la populația care trăiește și activează pe teritoriul raionului, mai înregistrăm cazuri la populația care activează la Bălți. Aici vorbim despre export de cazuri din Bălți la Râșcani”, a explicat șeful ANSP.
Nicolae Furtună a mai subliniat că în ultimele 7 zile, un trend ascendent înregistrează și localitățile din UTA Găgăuzia.
Cele mai afectate teritorii de Covid – 19 sunt, în prezent, raioanele Soroca și Ștefan Vodă, cu o incidență de peste 600 și respectiv mai mult de 500 de cazuri la o populație de 100 de mii. Asta, se datorează focarelor mari înregistrate în spitale, centre e plasament și chiar sate, care au fost în carantină.
În Chișinău se înregistrează o incidență de 433 de cazuri la 100 de mii de populație, fiind al cincilea cel mai afectat teritoriu de coronavirus.
Sursa: tv8.md
Comentariile sunt închise