De la începutul anului școlar și profesorii se află în prima linie. În această perioadă, diminețile lor încep mult mai devreme, iar ziua de muncă se sfârșește abia după orele 18:00. Pe lângă masca, care îi sufocă pe parcursul a 11-12 ore, aceștia mai că nu au timp pentru prânz, iar familia, practic a uitat de atenția lor. Astăzi, 5 octombrie, când este marcată ziua internațională a profesorilor, aceștia tot la muncă s-au aflat. Însă copiii, au reușit să le facă ziua de luni, mai deosebită, prin cuvinte frumose.
Ana Amoașii activează în calitate de profesor al limbii și literaturii române în cadrul Liceului Teoretic Republican ,,Ion Creangă” din Bălți, de mai bine de 27 de ani. Acest an s-a dovedit a fi cel mai dificil în această perioadă, însă face față, ca și toți profesorii.
Profesoara ne-a mai spus că puținul timp liber de care dispun cadrele didactice este insuficient pentru a fi alături de familie.
În ziua de 5 octombrie, Ana Amoșii a avut o dublă sărbătoare. Acesteia i-a fost înmânată Diploma Guvernului pentru rezultatele frumoase din anul 2020.
Potrivit Biroului Național de Statistică numărul profesorilor este în descreștere. Dacă acum nouă ani în instituțiile de învățământ din țară activau peste 60 de mii de profesori, în anul de învățământ 2019-2020 numărul acestora a scăzut până la 48 de mii de cadre didactice.