VOTUL UNINOMINAL PRINDE CONTUR, DAR CONTRAVINE CONSTITUȚIEI

Unii analiști politici critică dur inițiativa  legislativă a liderului Partidului Democart, Vlad Plahotniuc, privind modificarea procedurii de alegere a deputaților în Parlament – de la alegerea în baza listelor de partid, la cea uninominală, adică să fie votat candidatul, nu partidul. Ex-deputatul, Alexandr Petkov spune că această idee care vine din partea PD-lui are un șir de inadvertențe.În special, procedura de retragere a mandatului de deputat de către alegători.

Plahotniuc nu spune că pentru punerea în aplicare a inițiativei este necesară modificarea Constituției. Retragerea deputatului din legislativ contravine mandatului imperativ. Orce mandat este imperativ și retragerea acestuia este ilegală. Acest proiect de lege trebuie să treacă jumătate de an prin Curtea Constituțională, apoi să fie pus spre dezbateri  în parlament așa cum prevede legea. Un alt aspect este legat de transnistria. Cei care au practicat în anul 1992 proxenitismul, să știe că în 1992 în Moldova a fost un conflict militar, în rezultat țara a fost divizată. La sfârșitul anului 1993 când a fost introdusă actuala modalitate de alegere a parlamentului. Vă explic de ce: pentru că Moldova este o singură circumscripție și poate garanta reprezentanța cetățenilor din stânga Nistrului. În condițiile introducerii votului uninominal, noi vom pierde această șansă.  Acum noi nu putem să reprezentăm  cetățenii din stânga Nistrului în Parlament. Să nu uităm că până în 1993, în baza sistemei vechi, în Parlamentul Republicii au fost prezenți 60 de deputații din transnistria.  Pe ei atunci nimeni nu-i asculta.  Inițiativa lui Plahotniuc va oferi posibilitatea celor din stânga Nistrului să fie reprezentați de 15 deputați.  La fel, pe ei nimeni nu-i va asculta și diferentul transnistrean nu va fi soluționat. Astfel, Plahotniu va  trasa din nou frontiera pe Nistru 

 Alexandr Petkov a precizat că locuitorii municipiului Bălți, prin prezenta procedură de alegerea a legislativului sunt reprezentați de doi deputați. Aceiași formulă va fi menținută   și după introducerea votului uninominal.

 Po trivit informației pe care o dețin municipiului Bălți îi  vor reveni  doi deputați în viitrul Parlament. În actualul Legislativ stimați bălțeni aveți doi deputați. Un vicepreședinte a Parlamentului și fostul primar Vasile Panciuc.  Cei doi vor fi înlocuiți cu alți doi.  În UTA Gagauzia Yeri și mai rău. Ei vor fi reprezentați  la fel de doi deputați. Vă amintesc că în legislativul precedent UTA a fost reprezentată de patru deputați.  Dacă se va apropia sau va fi mai aproape deputatul de popor, este o minciună

Analistul politic, Alexei Tulbure spune că această inițiativă, pe care Vlad Plahotniuc o va promova în Parlament, este nimic altceva decât posibilitatea de ai corupe pe viitorii aleși ai poporului.

Această inițiativă a lui Plahotniuc nu are nimic în comun cu democrația  sau apropierea deputatului  de popor.  Este  dorința PD-lui și a lui Plahotniuc să simplifice procedura corupere a deputaților. Plahotniuc crede că prin votul uninominal va corupe mai ușor pe cei care vor câștiga alegerile. Astfel cu a procedat în Gagauzia o va face și în acest caz prin formarea unei majorități parlamentare. 

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care mai bine de un an a vorbit despre acest proiect de lege, plămădit de Plahotniuc, a dat o replică pe pagina sa de facebook. Potrivit postării, scopul introducerii votului uninominal este de a simplifica și micșora costurile de creare a majorității parlamentare controlate de coordonatorul coaliție de integrare europeană.

Vlad Plahotniuc a declarat luni, în cadrul unui briefing de presă că Partidul Democrat va iniția votul uninominal în Parlament. Astfel, cetățenii vor putea vota fiecare deputat în parte care se va regăsi în Parlamentul Republicii Moldova. De asemenea alegătorii vor avea posibilitatea să retragă un deputat din funcție înainte de expirarea mandatului său, dacă acest nu va face față așteptărilor. Proiectul va fi trimis pentru expertizare Comisiei de la Veneția.