Voronin cere explicații lui Candu: 13 miliarde a semnat acest individ

Replicile dure de la ultima ședință a Parlamentului dintre Vladimir Voronin și Iurie Leancă au continuat și astăzi. 

După ce FMI și Banca Mondială au venit cu o reacție prin care au negat faptul că ar fi consultat Guvernul Leancă înainte de a semna garanția oferită Băncii Naționale, așa cum a declarat anterior Iurie Leancă, președintele PCRM, Vladimir Voronin, l-a întrebat pe speakerul Parlamentului ce măsuri va întreprinde după reacția celor două instituții.

„V-aș ruga să vă uitați la un video în care am vorbit exact despre aceasta. Țin foarte mult la relația cu FMI și BM și să nu politizăm această relație. Dați dovadă de impocrizie și minciună. Lăsați aceste acuzații, situația cu banca și FMI este epuizată”, i-a zis Leancă lui Voronin.

„Eu nu am adresat întrebarea persoanei respective, ci dvs., dnule Candu. 13 miliarde a semnat acest individ. Nu vi-i rușine să stați lângă dânsul? Așa am adresat întrebarea și răspundeți oficial. Eu cu Leancă n-am nimic. Eu vreau să știu: e adevărat sau nu. Unde s-au dus banii? De ce după asta banca a „zdohnit”?”, a întrebat Voronin. 

„Până nu există o persoană x condamnată, acea persoană x se bucură de prezumția nevinovăției”, a răspuns Candu.

UNIMEDIA amintește că la 14 iunie Banca Mondială a emis un comunicat în care neagă declarațiile făcute de fostul premier Iurie Leancă precum că garanția oferită de Guvern Băncii Naționale a Moldovei în noiembrie 2014 a fost făcută după consultarea cu Banca Mondială.

După Banca Mondială, la 16 iunie și FMI a neagat declarațiile făcute de fostul premier Iurie Leancă.

Ulterior Leancă a reacționat și a declarat că pe tot parcursul anului 2014 au fost făcute consultări în domeniul financiar bancar, și că, probabil, cele două instituții s-au lasat „antrenate în jocuri politice”, zice fostul premier.