Vinăria Purcari a încasat circa un milion de euro din vânzarea fabricilor de sticlă

Vinăria Purcari SRL, deţinută integral de Purcari Wineries Public Company Limited din Cipru, a încasat suplimentar, la finele lunii iulie, 978.232 de euro pentru vânzarea participaţiei la Glass Container Company (GCC) către Vetropack Group din Elveția, tranzacţie încheiată la finele anului trecut, scrie agora.md.

„Această plată adiţională a fost efectuată conform situaţiilor financiare anuale complete şi auditate ale GCC şi vine suplimentar la suma încasată în avans în decembrie 2020, de 7,22 milioane de euro, determinată conform estimării rezultatelor financiare anuale la 30 noiembrie 2020”, se arată în raportul Purcari Wineries publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În plus, Vinăriei Purcari, precum și celorlalți acționari ai Grupului Glass Container le pot fi atribuite adiţional în perioada 2021-2022 plăți de performanţă, care este posibil să crescă valoarea efectivă a activului vândut, se mai punctează în raport.

„De asemenea, sunt prevăzute anumite Declaraţii, Garanţii şi Despăgubiri care pot deveni plătibile în cazul unor efecte adverse aferente tranzacţiei în cauză”, se mai spune în notificare.

Vinaria Purcari deţinea 31,41% din Glass Container Company, companie din Republica Moldova ce realizează produse din sticlă. Anul trecut, Vetropack Group, corporaţie elveţiană lider în industria ambalajului de sticlă din Europa, a achiziţionat întregul Grup Glass Container, format din GCC și Glass Container Prim (GCP). Valoarea tranzacției a fost de circa 900 milioane lei.

Acţiunile Purcari Wineries, listate din 2018 la BVB, au dezvoltat un trend ascendent în acest an, evoluţie apărută în contextul eliminării treptate a restricţiilor impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii pandemiei.

Pentru primul trimestru al acestui an, Purcari Wineries a obţinut venituri de circa 10,1 milioane euro, cu 8% peste cele din primele trei luni ale lui 2020, în timp ce profitul net a fost de 2,1 milioane euro, în creştere cu 28%.

Purcari Wineries, ce deţine brand-urile Purcari, Crama Ceptura, Bostavan şi Bardar, gestionează în jur de 1.400 de hectare de podgorii şi operează patru platforme de producţie în România şi Moldova.

Victor Bostan, fondatorul companiei, deţinea prin Amboselt Universal 20,03% din Purcari la finele anului trecut; alţi acţionari importanţi ai producătorului de vinuri din Republica Moldova sunt fondurile East Capital și Fiera Capital, dar și fraţii Pavăl.

Foto: agora.md.

Vinăria Purcari a încasat circa un milion de euro din vânzarea fabricilor de sticlă