Talibanii au organizat o paradă militară în Kandahar, al doilea oraș ca mărime al Afganistanului și orașul de suflet al militanților, pentru a inaugura „Armata Emiratului Islamic”. La paradă au defilat vehicule și elicoptereale fostei armate afgane, dar şi a altor forţe militare internaţionale, scrie euronews.com.
Convoiul care era format din vehicule militare a trecut pe drumul principal din Kandahar, care leagă aeroportul de centrul orașului, pe lângă spectatori, în timp ce muzică religioasă răsuna din difuzoare. Mai mult ca atât Ministrul Apărării din Afganistan a anunțat recent că unitățile militare vor fi reorganizate și redenumite. În Kandahar, unitatea militară cunoscută anterior drept „Attal” a fost redenumită cu „Al Badar”.
După retragerea trupelor străine din Afganistan și asaltul talibanilor, care a culminat cu cucerirea capitalei Kabul și proclamarea Emiratului Islamic al Afganistanului, armamentul american care era destinat forțelor de securitate afgane susținute de occident a ajuns pe mâna militanților talibani.
Menționăm faptul că Statele Unite au cheltuit zeci de miliarde de dolari pentru a dota armata afgană cu armament pentru a-i învinge pe talibani, dar capitularea rapidă a forțelor armate și retragerea trupelor străine a lăsat armamentul pe mâna talibanilor. Mai mult ca atât aceștia au ajuns chiar să se aprovizioneze de pe marginea drumului, din mormane de echipamente militare strânse în urma cuceririlor teritoriale.
În timp ce forțele SUA au luat cu ele echipamentele „sofisticate” atunci când s-au retras, armata afgană a înmânat grupului insurgent vehicule Humvee, arme de calibru mic și arme ușoare, precum și muniție. Videoclipurile și imaginile publicate de talibani pe Twitter și în alte părți arată luptători care țin în mână carabine M4 și puști M16 aruncate de unitățile armatei afgane. Alte imagini arată forțele talibane care capturează vehicule guvernamentale abandonate.