/VIDEO/ Starea pasagerilor care se aflau în mașinile căzute într-o groapă la Hîncești. Un minor este internat în secția terapie intensivă

Drumurile în reparație și neglijarea indicatoarelor rutiere duc la consecințe grave. Trei persoane au ajuns la spital, după ce două mașini au căzut în gol, într-o groapă, după ce ar fi neglijat culoarea roșie a semaforului și indicatoarele. Într-un alt accident, tot în raionul Hâncești, au fost traumate două femei, care se aflau alături de șofer, într-un microbuz transmite tv8.md.

Traseul din satul Mereșeni, raionul Hâncești, de câteva luni, se află în reparație capitală. Pe drum sunt mai multe semafoare, care direcționează conducătorii și îi informează că pe acea porține se efectuează lucrări. Astăzi, la Spitalul Raional Hâncești am discutat cu cel de-al doilea șofer implicat în accident, dar care nu a avut de suferit. Acesta ne-a spus că, la volanul mașinii din față era tatăl său. Ei venea împreună de la muncă, iar pentru că erau obosiți și se grăbeau, au ignorat culoarea roșie a semnaforului. Pentru a nu se ciocni frontal cu mașinile care circulau la culoarea verde, au hotărât să meargă pe porțiune de drum care se repară.

Șoferul ne-a mai spus că evitarea impactului a fost imposibilă, întrucât înainte de acea groapă nu era niciun obstacol.

Deși soferul implicat în accident spune că indicatoarele lipseau, muncitorii cu care am discutat astăzi ne-au spus că acestea au fost instalate înainte de începe lucrările de reparație a drumului. Acest lucru a fost confirmat și de un șofer de rută, care circulă regulat pe acest drum.

Vicedirectorul Spitalului Raionul Hîncești a spus că unul din șoferi și un copil de 16 ani sunt internați în secția de traumatologie, cu traumatisme minore, însă, un copil de 17 ani este internat în secția de terapie intensivă și este supus ventilării pulmonare. 

Tot în raionul Hâncești, s-a produs un alt accident, în apropiere de localitatea Fundul-Galbenei. Un automibil de model Skoda s-a ciocnit cu un microbuz Fiat. În microbuz, împreună cu șoferul se aflau și două femei. Una dintre acestea a spart parbrizul cu fruntea, iar cea de-a doua s-a lovit grav la braț. Șoferul Șkodei, la fel, a suferit o traumă la cap. Acesta, împreună cu cele două femei au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Foto: tv8.md.

/VIDEO/ Starea pasagerilor care se aflau în mașinile căzute într-o groapă la Hîncești. Un minor este internat în secția terapie intensivă