Un grup de cicliști vine cu acuzații asupra unui automobilist care „ar fi încercat în repetate rânduri să îl lovească și probabil să-l calce” pe unul dintre aceștia. Imaginile date au fost publicate pe rețele, iar autorul acestora i-a urat șoferului „o minte clară, un suflet mai bun și un avocat ca lumea”.Incidentul dat a avut loc ieri, la intrarea în orașul Strășeni, transmite unimedia.info.
„Faceți cunoștință: Acest automobil, la volanul căruia se afla un bandit (altfel nu am cum să îi zic), a încercat în repetate rânduri să îl lovească și probabil să-l calce pe ciclistul din dreapta lui, la intrarea în orașul Strășeni.
Nu știu cine ești, de unde, dacă ai familie, but we found you. Omule, ești un criminal și trebuie pedepsit pentru intenția de a omorî un om care nu ți-a făcut nimic altceva decât să îți spună că mai nu ai cauzat un accident în care să implici 50 de oameni.
Să știi că cicliștii au familii, copii, cariere. Și că printre cicliști se numără și polițiști, și jurnaliști, și avocați. Să știi că cicliștii sunt înțelegători cu cei care nu le lasă spațiu. Dar cicliștii nu iartă criminali ca tine.
Nu am să îți urez aceeași soartă nici ție, nici familiei tale. Pentru că nu sunt debil și nici nu doresc să sufere cineva așa cum era cât pe ce să suferim noi.
Îți urez o minte clară, un suflet mai bun și un avocat ca lumea”, se arată în mesajului lui Alex Gurdila pe rețelele de socializare.
Menționăm faptul că până la momentul actual poliția nu a venit cu un comentariu, deocamdată.