Programul „Drumuri bune pentru Moldova”, redenumit în acest an de către socialiști în „Drumuri bune pentru toți” s-a transformat, într-o localitate din raionul Hâncești, în „Drumuri bune pentru primar”.
Oficialul a convins antreprenorul care executa lucrările să construiască o porțiune de drum care trece prin fața porții sale și se termină la casa vecină, chiar dacă Consiliul Local decidea, în două rânduri, altceva, transmite Știri.md cu referire la ZdG.md.
Ca să ajungă asfalt până la poarta primarului, localnicii acuză că s-a renunțat la construcția altor segmente de drum, mai importante, fiind scurtat inclusiv drumul de acces spre cimitir, reparat și el în cadrul programului.
Primarul recunoaște că el a fost cel care a întocmit și semnat schema prin care indica reparația drumului din fața casei sale, dar are și argumente în acest sens: „La primar vine și președintele țării, iată a fost Igor Nicolaevici… Totuși, și eu am mașină, și plătesc impozite”.
Drumul proaspăt construit leagă drumul central al satului de mahalaua unde locuiește primarul localității, Vladimir Pretuleac. Drumul merge paralel cu gimnaziul din localitate, iar la final se bifurcă: câțiva metri duc spre un antreprenor din sat (Victor Șișcanu), iar o porțiune de două ori mai mare duce spre casa primarului și se termină la câțiva metri după locuința acestuia, lângă casa vecină.
Citește continuarea pe ZdG.md.
Sursa: zdg.md