/VIDEO/ Ore numărate până la prima semifinală a Eurovision. Reprezentanți din 16 țări, printre care România și Rusia, vor urca azi pe scena de la Rotterdam

Ore numărate până la prima semifinală a concursului de muzică Eurovision Song Contest, care în acest an se desfășoară în Olanda. Astăzi, pe scena de la Rotterdam vor urca reprezentanții României, Lituaniei, Sloveniei, Rusiei, Suediei, Australiei, Macedoniei de Nord, Irlandei, Cipru, Norvegiei, Croaţiei, Belgiei, Israel, Azerbaidjan, Ucrainei şi Maltei, transmite tv8.md.

În acest an, reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision, Natalia Gordienko, va evolua în cea de-a doua semifinală, care va avea loc pe data de 20 mai curent. cu piesa Sugar.

Zece concurenți se vor califica în finala Eurovisionului, care va avea loc pe 22 mai.

Agerpres scrie că în acest an delegaţiile naţionale participante la eveniment sunt supuse unor reguli sanitare stricte, precum separarea strictă a publicului şi obligativitatea testării anti-COVID-19 înainte cu 48 de ore.

Sala de spectacole va găzdui 3.500 de spectatori la finala de sâmbătă, şi cele două semifinale de marţi, 18 mai, şi de joi, 20 mai, şi la repetiţiile generale. Această cifră reprezintă doar 20% la sută din capacitatea sa totală.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Ţărilor de Jos, cu piesa „Arcade”, în 2019. Ediţia 2020 a Eurovision Song Contest a fost reprogramată de către organizatori din cauza pandemiei.

Foto: tv8.md.

/VIDEO/ Ore numărate până la prima semifinală a Eurovision. Reprezentanți din 16 țăriprintre care România și Rusiavor urca azi pe scena de la Rotterdam