Încă un protestatar ucis la Minsk. Momentul în care a fost împușcat a fost surprins de camerele video ale jurnaliștilor care filmau manifestația din capitala statului Belarus. La scurt timp după uciderea tânărului, președintele Aleksandr Lukașenko a anunțat că Vladimir Putin va ajuta regimul de la Minsk.
Vladimir Putin s-a oferit să ajute regimul de la Minsk să pună capăt protestelor. Cel puțin asta susține Aleksandr Lukașenko. Cei doi lideri au avut azi o conversație telefonică la solicitarea președintelui belarus care susține că țara sa e ținta unui complot străin care poate destabiliza și Rusia.
Sprijinul de la Moscova a fost anunțat la scurt timp după ce presa a publicat imagini din timpul protestelor care surprind momentul uciderii unui manifestant pașnic.
Zeci de mii de oameni din Minsk și marile orașe ale țării ies în stradă de o săptămână pentru a cere demisia președintelui Lukașenko și organizarea unor noi alegeri prezidențiale.
Aleksandr Lukașenko, președintele Belarus: Actuala agresiune împotriva Belarusului urmărește un anumit scenariu și de aceea trebuie să discut cu președintele Rusiei, trebuie să vorbesc cu el pentru că amenințarea nu mai e doar la adresa țării noastre. Apărarea Belarusului înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât apărarea întregii regiuni. Vom fi un exemplu pentru alții. Dacă noi nu-i ținem piept, această amenințare se va extinde.
Sursa: digi24.ro