/VIDEO/ Mesajul de 9 mai al președintei țării: R. Moldova a fost în centrul marilor tragedii ale secolului 20

„Bucuria de azi e legată de victoria asupra nazismului și fascismului, dar e legată și de pacea care a cuprins Europa după această victorie. Pacea e cel mai de preț rezultat al acestei victorii și pacea este posibilă, inclusiv datorită regândirii felului în care națiunile europene colaborează, rezolvă conflictele și se dezvoltă în armonie în cadrul unei Europe unite”, transmite tv8.md.

Este mesajul președintei țării, Maia Sandu, de 9 mai, Ziua Victoriei și cea a Europei.

„Ziua de 9 mai are o mare încărcătură simbolică pentru țara noastră. Teritoriul Republicii Moldova a fost în centrul marilor tragedii ale secolului al XX-lea. Valul de ură fascistă ne-a lovit crunt comunitățile pe criteriu religios și etnic, după care ura de clasă, foamea organizată și represiunile au dat o nouă lovitură crâncenă oamenilor de aici”, a punctat șefa statului.

Foto: Newsmaker.md.

/VIDEO/ Mesajul de 9 mai al președintei țării: R. Moldova a fost în centrul marilor tragedii ale secolului 20