Video// Din 5 octombrie fișele epidemiologice la intrarea în țară vor fi completate doar în format electronic

Începând cu 5 octombrie curent, pasagerii și călătorii care traversează frontiera de stat a Republicii Moldova pe sensul de intrare vor completa fișa epidemiologică doar în format electronic.

Astfel, ministerul sănătății își propune să eficientizeze procesul de prevenire și control a pandemiei COVID-19,  inclusiv fluidizarea fluxului  de pasageri și călători în punctele de trecere a frontierei.

,,Atenție! Măsurile privind Covid-19 la intrarea în țară nu se modifică. Rămân în vigoare prevederile din hotărîrea CNESP, nr.62 din 22 septembrie, schimbarea se referă la modul de completare a fișei epidemiologice.

Fișa epidemiologică va putea fi accesată pe pagina: https://fisa-covid.gov.md/ și completată obligatoriu cu cel mult 3 zile înainte de intrare în Republica Moldova de către persoanele care urmează să respecte regimul de autoizolare pentru 14 zile.

,,În cazul în care: nu dețin un certificat de vaccinare COVID-19,  rezultatul negativ al unui test RT-PCR  valabil 72 ore sau a unui test antigen rapid, valabil 48 ore, concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil 90 zile din data efectuării investigației.”

Poliția de Frontieră, Agenția Națională pentru Sănătate Publică dar și organele de control vor deține în mod automat toate informațiile despre persoanele care intră în țară, pentru a putea fi monitorizate privind respectarea regimului de autoizolare și supraveghere la medicul de familie.

,,Detalii utile cum poate fi completată corect Fișa epidemiologică le aflați ditr-un tutorial video plasat pe pagina oficială a ministerului și a celorlalte autorități, tutorialul video.

 

Platforma web a fost dezvoltată de Agenția pentru Guvernare Electronică și Serviciul Tehnologii Informaționale și Securitate Cibernetică.

3 zile5 octombriecompletarefișa epidemiologicăformat electronicMinisterul sănătățiiobligatorМолдова