(Video) Chicu: UE n-a acordat până azi niciun euro Moldovei pentru combaterea pandemiei de coronavirus

Republica Moldova nu a primit niciun ban de la Uniunea Europeană din pachetul anunțat în contextul luptei cu Covid-19. Despre aceasta vorbit prim-ministrul Ion Chicu în cadrul emisiunii Puterea a Patra de N4

Potrivit lui Chicu, UE a transfer suma de 30 de milioane de euro la OMS, însă nu cunoaște ce sumă îi revine Moldovei.

„La momentul actual nu a venit acest suport. 11 milioane pentru societatea civilă – eu nu cunosc, statul nu monitorizează suportul pe care ONG-urile îl primește. Din cele 100 de milioane, Republica Moldova nu a primit nimic, poate a veni. 700 de milioane pe termen mediu, ele nu puteau să vină, pentru că e pe termen mediu, poate la anul. Acele 87 de milioane de euro, care au fost anunțate ca granturi exclusiv pentru RM, tot sunt bani pe proiecte, care nu vin în bugetul statului, noi nu avem nicio evidență și nicio raportare.

Dar să fiu, să fiu înțeles corect, noi am primit de la multe state din UE un suport bilateral, și de la companii din UE. Eu consider că UE ne-a ajutat foarte mult. Fiind că suntem la asistența macro-financiară, noi am îndeplinit condiționalitățile pentru tranșa a doua, sperăm că într-o perioadă apropiată vor fi debursate aceste 30 de milioane”, a punctat Chicu.â

Ion ChicupandemiaUniunea Europeană